Sunt ani care întreabă şi sunt ani care răspund...


Zilele trecute am găsit imaginea cu citatul de mai sus şi mi s-au părut mai mult decât potrivite pentru tot ceea ce a însemnat 2014 pentru mine.
Nu o să fac un bilanţ,ştiu sigur că aş ieşi în pierdere, mi-aş dori doar ca la un moment dat un anume an să-mi răspundă dacă am trecut într-adevăr toate probele din 2013 şi 2014, care a fost scopul lor.
2014 a fost anul care mi-a pus multe întrebări:dificile, incomode, dure,a adus momente de care aş fugi dacă ar fi posibil şi le-aş uita cât mai repede.
Cred în karma, în lucrurile care trebuie să se întâmple,oamenii pe care îi întâlneşti şi care-ţi schimbă viaţa.Cred că lucrurile bune se vor întoarce într-un anume fel la un moment dat, cred că oamenii puternici sunt supuşi la mai multe încercări, chiar dacă logica nu o înţeleg...
Mai cred că doar cei au trecut prin experienţe similare te pot înţelege , restul pot cel mult să-şi imagineze....Am întâlnit destulă lipsă de empatie şi compasiune, înţelegere, prea puţină umanitate, mi-a părut rău că lucrurile simple şi normale deveniseră  brusc complicate.
Am văzut şi simţit destulă suferinţă în aceste luni pentru a-mi da seama că toleranţa, compasiunea, empatia, recunoştiinţa sunt importante că totul este limitat, iar prioritățile şi planurile pot deveni praf în vânt rapid. 
În acest momente mi-e dor să alerg, pentru că din cauza gastritei care mă chinuie din august în ultimele 2 luni nu am mai alergat, mi-aş dori să rezolv problema aceasta cât mai repede...
Revenind la titlul acestei postări, undeva prin 2012 îi ascultam pe Placebo live la Bucuresti , era primul concert live şi mult mi-aş fi dorit atunci să fie  în locul lor Depeche Mode pe care îi ratasem în 2006.
M-am întrebat de câteva ori de ce lucrurile s-au petrecut astfel, abia de curând am înţeles, a fost unul din răspunsuri...
Pe Depeche i-am văzut şi ascultat live în 2013, a fost un moment minunat, însă primul concert rămâne Placebo, iar acum nu aş schimba asta cu nimic.Karma?... posibil.
După concertul Placebo am rămas cu o stare de libertate şi euforie, de care-mi aduc aminte cu drag de fiecare dată, un moment  dintr-o seară caldă de vară în care ai certitudinea că eşti fericit şi liber.Astfel de momente îmi doresc!
Poate că uneori sunt ani care întreabă şi ani care răspund.....




Comments

CARMEN said…
Acum, pentru ca ultimele ore ale anului 2014 sunt gata să treacă prin clepsidra timpului si anul 2015 este aproape să-şi deschidă primele file albe, necunoscute, trimit urari de sănătate, bucurii şi mult noroc! LA MULTI ANI!
ANA MARIN said…
Multumesc pentru urari, Carmen! Un an nou mai bun, cu sanatate si impliniri! La multi ani!

Popular Posts