My Cote D'Azur Diary: Antibes(2)

Primul oraş pe care l-am vizitat pe Coasta de Azur a fost Antibes, un oraş micuţ şi pitoresc situat între Nisa şi Cannes.
Am plecat dimineaţa din Nisa unde am fost cazate, am luat de la Gare Rutiere autobuzul din Ligne D'Azur(100, cred) pentru a ajunge într-o oră şi jumătate pentru doar 1 euro în Antibes.
Se pare că Antibes a fost iniţial o colonie grecească şi mai apoi pentru mult timp un important centru comercial în regiune datorită poziţiei sale geografice favorabile.
Începând cu jumătatea secolului al XIX-lea Antibes şi-a redobândit faima pe care o pierduse, deoarece persoanele înstărite din Europa au redescoperit farmecul acestui loc, s-au stabilit aici şi şi-au construit locuinţe luxoase.
În prezent populaţia oraşului se apropie de 80.000 de locuitori, un sfert din locuitori având sub 25 de ani.
Din mai şi până în octombrie vă puteţi bucura în această regiune de temperaturi de peste 20 de grade, noi ne-am bucurat de o vreme stabilă în această perioadă.
Chiar în centrul oraşului puteţi găsi un centru turistic, unde puteţi găsi gratuit harta oraşului, vouchere la diverse muzee din toate oraşele de pe Coasta de Azur, iar personalul a fost simpatic.
Deoarece era luni cam toate muzeele de aici au fost închise prin urmare în timpul petrecut în Antibes ne-am rezumat la a străbate străduţele din oraşul vechi, a admira plaja şi a ne bucura de Marea Mediterană sau de portul plin de yaht-uri unul mai interesant ca altul.
Ne-ar fi plăcut să vizităm Muzeul de arheologie sau Muzeul Picasso,am vizitat însă Biserica Concepţiei Imaculate(photo mai jos), construită în secolul al XI-lea din materiale de origine romană, iar interiorul oferă vizitatorului un altar de inspiraţie barocă.

La începutul zilei , în timp ce plecam cu autobuzul din Nisa am fost impresionată de Promenade des Anglais(despre care voi scrie mai târziu), faleza populată cu sportivi şi alergători de toate vârstele la acea oră matinală.
În Antibes am găsit o plajă minunată, populată în jurul prânzului doar de turişti, copii blonzi dornici de joacă, tineri boemi veniţi să citească o carte în linişte. Şi ce linişte am găsit în acest loc....!
Apa era caldă,cu o uşoară tentă turcoaz şi mirosea a sare, nisipul fin şi auriu, la un moment dat a ieşit soarele pe care îl aşteptam încă de dimineaţă. 

Cu greu ne-am desprins de plajă, i-am lăsat pe copii să se joace în continuare şi să se bucure de soare în acea zi de octombrie, iar noi ne-am îndreptat spre port.
Am ştiut din primul moment în care am văzut acest port că cele din oraşele viitoare vor concura cu greu cu acesta. 
Portul  este  minunat,multe vase albe de dimensiuni diferite, cu denumiri comune sau exotice, apă sărată şi albastră, soare, palpieri la orice pas, este o adevărată încântare portul din Antibes.
Am luat prânzul în apropierea gării din Antibes la o patiserie locală, unde ne-am fost greu să alegem dintre sandwich-uri cu pui şi legume, croissant cu jambon şi caşcaval, plăcinte cu brânză sau legume, tarte cu fructe şi macarons.
Oraşul vechi ne-a încântat cu străduţele sale pavate cu piatră, case micuţe vechi cu obloane colorate şi flori roz sau roşii.
Antibes e un loc plin de linişte,cu o plajă minunată şi un port impresionant, un loc pe care vă recomand să nu-l rataţi în călătoriile voastre pe Coasta de Azur.

Comments

Popular Posts