Madagascar 3(2012)

Ocupă locul 1 in Box Office în România în ultima săptămână, iar acest lucru nu este o simplă întâmplare!
Duminică după-amiază am văzut la Cinema City-Madagascar 3, un film animat, pentru că îmi plac astfel de filme , iar oferta filmelor pe care le urmăresc de obicei la cinema nu era deloc tentantă.
Nici cele două părţi anterioare nu-mi erau străine, chiar dacă nu le urmărisem în cinema, însă această nouă poveste s-a dovedit a fi mai interesantă şi bine realizată decât cele anterioare.
Leul Alex, zebra Marty, hipopotamul Gloria şi girafa Melman, aflaţi în Africa decid să plece în căutarea pinguinilor şi a maimuţelor, care plecaseră într-o mică vacanţă la Monaco.
Ajunşi la Monaco, cele 4 personaje comice reuşesc să intre în tot felul de încurcături, se asociază unui circ pentru a scăpa de vânătorul de animale. Povestea începe să fie mai palpitantă, ajung împreună cu circul la Roma şi Londra, pregătesc un spectacol nou pentru a semna un contract cu un alt circ din America.
Spectacolul este bine primit de public, cele 4 personaje ajung acasă în New York, se reîntorc la grădina zoo, însă aici îşi dau seama că în tot timpul cât au lipsit au fost de fapt liberi şi decid să evadeze iar.
În final cele 4 personaje împreună cu noii prieteni din lumea circului vor pleca împreună să colinde lumea şi să descopere noi aventuri.
După cum spuneam la început, cea de-a doua parte nu m-a impresionat, însă aceasta are toate ingredientele unui film tocmai bun pentru o după- amiază de vară pe care îl puteţi vedea alături de părinţi, prieteni sau copii.
Şi cum în mai puţin de 2 săptămâni se anunţă o nouă premieră de acest fel-Ice Age 4, vara se arată mai veselă şi colorată! Enjoy!:)


Comments

Popular Posts