Bel Ami(2012)






Am văzut ieri la Cinema City-Bel Ami(2012), un film foarte interesant, pe care îmi doream mult să-l văd.


Citisem cu mulţi ani în urmă romanul Bel Ami al lui Guy de Maupassant, însă imediat după vizionarea acestui film am căutat cartea în bibliotecă pentru a o reciti şi da, sunt câteva diferenţe între film şi carte.


Filmul prezintă povestea lui George Duroy(Robert Pattinson),un tânăr frumos, sărac, fost soldat în Maroc, care se reîntoarce la Paris în anul 1900 pentru a se îmbogăţi.


Într-o seară îl întâlneşte pe Forestier,pe care îl cunoscuse în Maroc, este invitat acasă la acesta, îi cunoaşte soţia, Madeleine(Uma Thurman) şi pătrunde treptat într-o nouă lume, urmând scrie pentru ziarul La vie Francaise.


Este atras de la început de Madeleine, însă aceasta refuză, şi-l aruncă în braţele prietenei sale Clotilde(Christina Ricci),alături de care va trăi o frumoasă aventură, fiind singura capabilă să-i înteleagă slăbiciunile şi revină alături de el.


După moartea lui Forestier, George o convinge pe Madeleine că ar putea fi soţul ei, se căsătoresc, însă spre final îşi va da seama că a fost folosit pentru a ascunde relaţia de mai mulţi ani dintre Madelaine şi un conte bogat.


Pentru a se răzbuna pe Madeleine, o va înşela cu o prietenă mai în vârstă a sa, Madame Walter(Kirstin Scott Thomas), al cărui soţ este un acţionar important al ziarului şi de la care află că nu a fost implicat în diversele afaceri pe care acesta le desfăşura.


De aici, George îşi dă seama că doar tinereţea şi un chip frumos l-au susţinut până acum şi decide să-i învingă pe cei care l-au folosit cu propriile arme: divorţează de Madeleine pe care o surprinde alături de un nou amant, o părăseşte pe Madame Walter şi fuge cu fiica adolescentă a acesteia pentru ca mai apoi să-i fie acordată căsătoria cu ea.


Finalul ni-l prezintă pe George într-o postură impunătoare, alături de tânăra şi frumoasa sa soţie, reuşind să-şi împlinească scopul pentru care venise la Paris...


Filmul este fascinant pentru că ne prezintă nişte personaje stilate,inteligente, dar care supravieţuiesc folosindu-se de manipulare,minciună, pentru care nu sunt permise greşeli şi în care cei naivi nu pot exista.


George îşi doreşte să se îmbogăţească uşor, e conştient de tinereţea şi frumuseţea sa, le utilizează pentru a seduce femeile influente din spatele acelor mari bărbaţi, care de fapt fac jocurile în acea societate.


Chiar şi aşa George oscilează, îşi doreşte puţină iubire, o găseşte, dar o lasă să scape, fără a o recunoaşte şi este foarte mirat în momentul în care descoperă că a fost folosit.


Decorurile sunt superbe, atent studiate şi foarte inspirate, la fel şi îmbrăcămintea actorilor.


Prin acest film veţi redescoperi un roman frumos, veţi regăsi un Paris, care poate părea un spaţiu boem şi stilat, dar pentru un individ sărac şi dornic de îmbăgăţire este doar o oportunitate,care trebuie exploatată.


Robert Pattison reuşeşte un rol bun, convinge şi devine un nou Casanova francez,manipulator şi totuşi încântător.


Sala de cinema a fost plină, iar asta e o dovadă că ecranizările romanelor încă au succes, iar acest film nu trebuie ratat!







Comments

Margeluta said…
Si eu vreau sa-l vad, dar cum nu sunt bani pt cinema, o sa-l caut pe net. Sper ca l-au postat deja, desi e proaspat iesit pe piata. Cel mai mult ma intereseaza, in afara de costume si decor, cum joaca Pattinson in film. Sunt curioasa daca a depasit era Twilight.

Popular Posts